CFR Cluj are o perlă în curtea clubului. Atacantul ivorian Lacina Traore, 19 ani, este căutat de cluburile din întreaga Europă. Interesul portughezilor a fost anunțat chiar de către antrenorul campioanei, Andrea Mandorlini.
„Lacina are un potențial imens și în curând va fi ajunge în atenția întregii lumi fotbalistice. CFR nu va putea să-l țină, atât Arsenal cât și FC Porto fiind interesate de el„, a declarat Mandorlini conform A Bola.
Conform ziariștilor lusitani, cota atacantului ar fi la patru milioane de euro. Un indiciu că interesul lui Porto este real ar fi și faptul că rezerva lui Falcao, titularul din atacul „dragonilor”, Ernesto Farias, este ca și întors în Argentina natală, la Estudiantes.
Farias mai are un an de contract cu FC Porto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER